Crima. Viziune. Cautare. Razbunare.

p2170164w

Nu as fi crezut niciodata ca as face 400 de km pana la Rm. Valcea(cu autocarul, ceea ce pentru mine e profund traumatizant) in doua zile doar ca sa vad “Baltagul”. Dramatizarea romanului pe care l-am urat din toata inima la admiterea in liceu, roman ce a devenit prin structura programei scolare un temut Nemesis(si nu ma refer la romanul lui Asimov) pentru tinerii elevi. Stiam tot despre povestea asta politista autohtona, despre plasarea ei in contextual literar roman, despre locurile unde s-a desfasurat actiunea romanului (din intamplare chiar am ajuns pe acolo), am citit cartea, am vazut filmul, am facut fise de personaje in generala, rezumate, analize, recapitulari, bancuri…deci toata ancheta. Si totusi m-am dus pana la Rm. Valcea ca sa il vad. Eram la fel de curios ca atunci cand in generala ne-au ingramadit pe toti elevii din clasa a 8-a in fostul Cinematograf “Modern” (ce urmeaza in cateva luni sa isi termine transformarea in noul sediu al Teatrului “Anton Pann”) si ne-au proiectat “Baltagul”. Tin minte si acum aura speciala data evenimentului : cineva reusise sa faca rost “de la Bucuresti” de o copie a peliculei cu filmul(parca era ceva interzis, de contrabanda).

Curiozitatea care m-a cuprins atunci m-a impins si acum sa vin sa vad spectacolul. Evident ca stiam care e povestea, stiam ca dramatizarea va respecta romanul, stiam cum se termina. Stiam, dar nu am putut rezista tentatiei de a vedea cum au rezolvat regizorul si actorii multele probleme pe care le pune acest text intr-o montare scenica. Daca stai sa te gandesti e poate unul din cele mai greu romane de pus pe scena unui teatru: crime, cadavre, caini, cai, oi, rape, munti, lungi si complexe trasee montane, inmormantari. Toate astea evident nu incap pe scena unui teatru, decat eventual intr-o montare megalomanica (si cum e criza nu trageam nadejde la asta). Astea cred eu sunt si motivele ce au facut sa nu existe decat vreo 2 sau 3 din cate stiu eu montari ale textului lui Sadoveanu. Am venit, am vazut si pot spune ca nu am fost dezamagit. Am vazut un spectacol cinstit, care are tensiune, care te tine toate cele 70 de minute pe scaun intrebandu-te mereu ce urmeaza sa vezi din intamplarile romanului. Cred ca indiferent de varsta, motivatia ce te-a adus la teatru si cat de bine stii “Baltagul” nu iti pierzi interesul pana la final si reusesti oarecum sa te lasi prins in atmosfera de mister ce reuseste sa o creeze dramatizarea. E evident ca nu ai cum sa vezi tot romanul pe scena, dar cat e ales si asezat e unitar si corect. E inspirata alegerea unor tineri de varsta copiilor lui Lipan pentru acele roluri, ei reusind sa transmita emotie oarecum…autentica.

Am sa spun o prostie pe care am sa mi-o si asum: cred ca daca nu ai citit romanul suspansul creat pe scena prin combinatia actor-text- coloana sonora iti va oferi live un thriller autentic. Nu mi-a parut rau, am stiut in mare ce vin sa vad si am plecat multumit. Baltagul ramane tot Baltagul, Sadoveanu ramane tot Sadoveanu, iar Miorita ce inspira romanul ramane tot Miorita ce inspira romanul, cu toate astea piesa reuseste sa starneasca, sa intretina si sa satisfaca curiozitatea. Suntem un popor ce adora thriller-ul si suspansul (avem Miorite, televiziuni isterice de stiri si sport, Elodii, promo-uri pline de suspans), cred deci ca alegerea Baltagului ca text pentru acest spectacol una buna si as risca sa spun chiar…inspirata.

jack.

~ by Jack Rider on February 25, 2009.

3 Responses to “Crima. Viziune. Cautare. Razbunare.”

  1. dar fara capre? 😦

  2. ai uitat s o lauzi pe dididididi!

  3. danke shoen!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: